MEA îți deschide porțile către o carieră în marketing!

Desfasurare

Proiectul se va desfășura în perioada 9-22 martie 2020, timp în care veți fi împărțiți în echipe a câte 5 oameni, veți beneficia de training-uri, workshop-uri, feedback la îndeplinirea sarcinilor și îndrumare din partea unor specialiști în domeniu și oameni de business. Astfel, veți învăța de la cei mai buni procesele pentru crearea unei strategii de promovare în mediul online într-un mod cât mai aplicabil.

Train Yourself!

Speakerii ce vor ține training-urile sunt toți specialiști pe digital & content marketing! Ei vor fi anunțați oficial în scurt timp. Astfel, veți învăța despre Content Marketing (Social Media), SEO, Google Ads, E-Mail Marketing și Affiliate Marketing, în timp ce veți stabili relații importante ce vă pot ajuta să vă lansați mai departe în carieră și, cel mai important, vă veți distra și veți lega prietenii!

Briefing & Mentorship

Fiecare echipă va avea câte un mentor și brief separați (brief-uri diferite din punctul de vedere al conținutului, dar similare ca structură), iar la final cei mai buni dintre voi veți fi selectați pentru acordarea de internship-uri/job-uri în domeniu.

Mentorii vin din agenții de marketing, fiind deopotrivă oameni de business și specialiști de marketing, ceea ce îi face perfecți pentru poziția de a da feedback. De asemenea, ei vor fi dezvăluiți în perioada ce urmează.

© 2020 by Marketing Experience Academy